Totul despre adaosuri si aditivi

Adaosuri pentru beton: un ghid cuprinzator despre tipuri si utilizari

Un aditiv pentru beton este cheia obtinerii unui beton de inalta calitate, cu o lucrabilitate mare. Acest ghid prezinta aditivii si tipurile de adaosuri pentru beton, contine informatii esentiale despre produse si aplicare, astfel incat sa puteti obtine cele mai bune rezultate.

Adaosuri si aditivi pentru beton: Care este diferenta?

Terminologia poate fi inselatoare. Termenii „adaosuri pentru beton” si „aditivi pentru beton” sunt adesea folositi in mod interschimbabil. Ei se pot referi la aceeasi substanta, dar utilizarea lor este diferita.

Diferenta esentiala dintre „adaosuri” si „aditivi”  este etapa in care substanta este adaugata la beton, respectiv ciment.

  • Adaosurile pentru beton sunt adaugate imediat inainte sau in timpul amestecarii betonului, impreuna cu cimentul, apa si agregatul. Sunt folositi pentru a modifica sau atinge anumite proprietati cum ar fi impermeabilizarea sau accelerarea timpului de intarire.
  • Aditivii pentru beton adauga proprietati noi si sunt adesea aceeasi substanta ca si adaosurile dar sunt denumiti „aditivi” atunci cand sunt adaugati de catre producator in ciment in timpul procesului de fabricatie.

Tipuri de adaosuri utilizate in beton

Alegeti adaosul pentru beton potrivit in functie de rezultatul dorit:

  • Antrenarea aerului. Bulele mici de aer impiedica craparea betonului in conditii de inghet. Adaosurile care antreneaza aer imbunatatesc durabilitatea si lucrabilitatea.
  • Reducerea cantitatii de apa necesare pentru amestecul de beton. Rezulta o rezistenta mai mare sau posibilitatea reducerii cantitatii de ciment, obtinand aceeasi rezistenta.
  • Accelerarea intaririi. Un adaos accelerant grabeste procesul de intarire sau reduce timpul de priza al betonului. Unele adaosuri contin clorura de calciu, acestea nefiind potrivite pentru betonul armat, deoarece pot provoca coroziunea otelului.

Alte tipuri de adaosuri utilizate in beton sunt: adaosurile superplastifiante, intarzietoare de priza, de reducere a contractiei si de inhibare a coroziunii.

 

Cum sa obtineti rezultate profesionale cu adaosuri pentru beton

1. Alegeti un adaos potrivit in functie de proprietatile pe care trebuie sa le aiba betonul.

2. Cititi cu atentie instructiunile. Adaosul de beton trebuie sa fie compatibil cu celelalte materiale, clima si temperatura.

3. Verificati dozajul. Respectati foarte strict doza recomandata pentru a obtine cele mai bune rezultate.

4. Adaugati adaosul in apa din malaxorul de ciment inainte de sau in timpul amestecarii.

5. Daca este necesar, adaugati treptat mai multa apa. Amestecati temeinic aproximativ 5 minute sau pana cand consistenta este omogena.

Cele mai bune adaosuri pentru beton

Ceresit produce o gama de adaosuri pentru beton (numite uneori aditivi). Rapid si usor de utilizat, acestea sunt o modalitate excelenta de a imbunatati proprietatile betonului.

Aditivul CC 81 creeaza legaturi flexibile, care retin apa atunci cand este utilizat ca agent de finisare cu tencuiala sau mortar pe baza de ciment.